Istoric >> octombrie 2011

Invitaţie

Workshop

cu

Vernon Foster şi Ioana-Maria

28-29-30 Octombrie Bucureşti

Transformarea energiei– Folosirea energiei negative pentru a crea energie benefică

Agresiune vs. blândeţe



Societatea din ziua de azi a luat forma unei boli, o boală de care nu ne putem ascunde. Fiinţele umane sunt purtătoare atât ale bacteriilor fizice, cât şi ale celor spirituale, fiind astfel parte a acestei boli.

Există numeroase tehnici şi metode terapeutice care au fost dezvoltate pentru a ne ajuta să înţelegem şi să ne împăcăm cu această boală socială.

Acest curs propune o perspectivă nativ americană asupra acestei probleme, întrucât culturile native aveau la dispoziţie o varietate de unelte care le ajutau să se confrunte cu aceste situaţii în cadrul comunităţilor lor.

Participanţilor li se va da ocazia de a învăţa cum să ia aceste unelte şi să le implementeze în vieţile lor de zi cu zi. Veţi învăţa cum să gestionaţi energiile negative fără a le elimina, ci printr-un proces de “reciclare”, care ajută la transformarea lor în energii benefice.

Acest curs va fi prezentat în cercul sacru, pe care însăşi participanţii îl vor crea, aceştia nu numai că vor învăţa cântece folosite de popoarele native, dar vor şi ajunge să înţeleagă importanţa cântecului şi a dansului pentru propria lor vindecare, pentru vindecarea celorlalţi şi, implicit, pentru vindecarea comunităţilor lor.


VERNON FOSTER

 

Vernon

 

 


Vernon Foster (WAKIA UN MANEE) este nativ american din tribul klamoth/modoc şi trăieşte învăţăturile spirituale ale naţiunii Lakota de peste 30 de ani.

Vernon a fost activist nativ american din 1968 şi este actualmente director regional al Mişcării Indienilor Americani. El lucrează cu multe triburi, ajutându-le să creeze programe culturale şi educaţionale, fiind şi profesor şi vorbitor public.

Ca şi vindecător, el foloseşte metodele care au ajuns la el, metode folosite de secole. El participă la Dansul Soarelui şi este păstrător al pipei sacre, Chanumpa.

Specialitatea lui este să-i ajute pe oameni să se vindece şi să isi echilibreze energiile, folosind extracţia şamanică şi saunele de purificare.


Învăţături spirituale în tradiţia nativ americană

Învăţător tradţional

Păstrător al Înţelepciunii native

IOANA-MARIA ILIUŢ

 

Ioana

 

 

Ioana-Maria: M-am născut şi am crescut în Sibiu, România, într-o familie în care muzica a fost o constantă şi o realitate a întregii mele vieţi. Mai târziu, atunci când căutările spirituale m-au îndreptat înspre şamanism şi metodele tradiţionale de vindecare, am descoperit cum muzica – atât de dragă mie – poate aduce vindecare şi împăcare mie şi celorlalţi.

De-a lungul timpului am lucrat împreună cu şi la îndrumarea multor învăţători minunaţi, cum ar fi Robert Moss, Carlos Sauer, Barbara Gramlich, Cornelia Nicola “Sindhu” Niza, Reiner Trenner, Howard G Charing şi – poate persoana care mi-a mişcat viaţa în cel mai frumos mod – maestrul şi pictorul vizionar Pablo Amaringo.

Din februarie 2011 lucrez alături de Vernon Foster, atât la cursurile susţinute de acesta, cât şi la sesiunile individuale ale sale.





Programul cursului:

Vineri, 28 oct: 19.00 – 22.00

Sâmbătă, 29 oct: 10:00 – 18:00

Duminică, 30oct 10:00 – 18:00

sunt incluse pauze de prânz si pauze de confort


Costul cursului: 130


Înscrieri: Cristina Stanescu, tel. 0741.21.61.41;

Locaţia: Centrul „Chemarea Sufletului”, str. Pictor Ştefan Luchian nr.13, Sector 2, Bucureşti.




Printeaza continutul paginii