Tipul asezarilor umane a fost determinat si influentat din cele mai vechi timpuri de stadiul de dezvoltare al societatii si de factorii naturali existenti in imprejurarile istorice date.

Datorita conditiilor geografice si climaterice prielnice, Campia Munteniei a oferit de-a lungul veacurilor posibilitatea de a fi neintrerupt locuita. Continuand obiceiurile inaintasilor, daco-getii si-au intemeiat in numeroase locuri ale campiei, fie asezari de tip rural, fie centre fortificate si aglomerate in spatii restranse. Indiferent de caracterul asezarilor, ele au fost situate in imediata apropiere a apelor curgatoare, deoarece apele, ca si vaile, constituiau drumuri sigure , iar vecinatatea raurilor garanta securitatea in cazul incendiilor sau eventualelor atacuri venite din afara.

Recentele discutii din cadrul Comisiei Romano-Iugoslave privind cercetarile arheologice din zona Portilor de Fier ale Dunarii au readus in atentie problema prezentei dacilor in zona inainte de cucerirea romana. In acest cadru intre problemele in dezbatere a fost si aceea a tezaurului dacic descoperit in zona "Cataractelor" de la Portile de Fier cu putin timp inainte de inceputul primului razboi mondial. Tezaurul a fost gasit in apa, pe stancile de la Portile de Fier de catre un marinar naufragiat in zona. Numarul pieselor din tezaur este necunoscut dar cateva din ele au ajuns in colectia lui Franz Trau din Viena si in Muzeul Portilor de Fier din Turnu Severin. De aici, tot pe bucati, a fost achizitionat de diversi colectionari ajungand, coiful la Muzeul de Istoria Artelor din Detroit iar vasul de tip situla la Metropolitan Museum din New York. La muzeul din Detroit se afla si un vas de tip arribalos ornamentat cu motive dacice specifice. Ulterior, in anii '80, a fost descoperit si tezaurul de la Peretu jud. Teleorman in care este prezenta si o varianta a aceluias tip de coif de argint, ceea ce a facut ca specialistii sa vorbeasca despre un ateliar in care au fost confectionate ambele coifuri. 

Dupa 56 de ani de la descoperirea ultimului castru roman din zona Muntilor Orastiei, un altul, scos la lumina in localitatea Chitid, intregeste "salba" de vestigii romane din judetul Hunedoara. Noua descoperire ii apartine unui impatimit al arheologiei, psihologul Dan Oltean, coordonatorul Centrului Judetean Antidrog si Psiho-Pedagogie (CJAPP) Deva; are o lungime de 350 metri si o latime de 90 metri. "Ceea ce am gasit este locul unde au fost cantonati romanii care ajungeau la Tarsa (catun situat in Muntii Sureanu). Acest castru are aceleasi dimensiuni ca si cel de la Tarsa. Are forma dreptunghiulara si este asezat in pozitie strategica. De aici se pot vedea toate drumurile care urca pe Valea Bosorodului", a spus Dan Oltean. Situat la aproximativ un kilometru departare de sat, castrul respecta toate caracteristicile unei astfel de constructii prin dimensiunea si forma sa rectangulara. Adancimea santului ce inconjoara castrul este de 70 centimetri adancime, iar profilul valului de pamant are 3,5 metri latime.

Motto: "Truth needs only two groups of people to surface: some to express it and others to hear it." (Henry THOREAU)

The well-known Greek historian, Herodotus, used to say the following about Thracians: "...after the Indians, the Thracian people constituted the largest ethnicity among all the rest of the world's races. Should they benefit from one ruling only and be spiritually united, they might acceed to become, in my opinion, absolutely undefeatable and to surpass, by far, the greatness of all the other Earth's proud races. The Thracians bear many names, each one according to their living regions, yet all of them show, through almost everything, highly similar customs". But, if Herodotus' knowledge was limited to some 19 Thracian tribes, another historian, Strabon, was nevertheless, depicting no fewer than 22 tribes! Obviously, among such a rich variety of tribal social life forms, some religious differences must have existed, which can no longer be known today. The point is that the Thracian race was great throughout all the Antiquity, and famed because of their physical resistence and their overall skills regarding traditional medicine. A proof of the latter would be to quote Socrates, the great Greek plilosopher, who was once confessing to have personally learned, straight from one of Zalmoxis' apprentices, an incantation of those "ABLE TO MAKE HUMAN BEINGS IMMORTALS". Much later, across centuries, Clement from Alexandria was reproaching to the Greeks a "lack of originality" within their own civilization, and that these would have learned from Thracians their curative incantation formulas: "Sanas incantationes a Thracibulus accepisti" (in Latin, from: Clement of Alexandria, "Appeal Towards Nations", Migne, page 18, column 175b

Adoptiunea si apoi moartea lui Nerva l-au surprins pe Traian în provinciile germanice, ramânând la frontierele de pe Rin, din Pannonia si de pe Dunare pâna spre sfârsitul anului 99. Aceasta lunga stationare la frontiere a pregatit expeditiile sale de mare anvergura.

De mai bine de un an, cercetatori avizati sau amatori, pasionati de istorie, ziaristi, fundatii culturale, dar si servicii secrete, societati oculte, mafioti internationali, traficanti de antichitati sau de falsuri realizate in laboratoare sofisticate sunt angajati intr-o adevarata batalie pentru a dezlega un mare mister: Tablitele de plumb de la Sinaia. O posibila arhiva regala dacica, alcatuita din placute dreptunghiulare, cu dimensiuni cuprinse intre 93/98 mm si 354/255 mm, si o piesa rotunda, multe dintre ele prezentand urme de agatare.

Grandioasa capitalã a regatului dac, construitã probabil la mijlocul sec. I a. Chr., cuprindea în perimetrul sãu cetatea, zona sacrã si asezarea civilã.

Referitor la cetatea Sarmizegetusa Regia, putem afirma cã zidurile ei, ridicate în tehnica "murus Dacicus", înconjurau un mamelon aflat la 1000 de metri altitudine, respectând configuratia terenului. Dupã cucerire, romanii au reamenjat cetatea, mãrindu-i suprafata, fãrã a respecta însã traseul zidurilor dacice sau tehnica de constructie a acestora.

Una din problemele dezbãtute mai mult de cãtre specialistii istoriei noas­tre vechi a fost aceea a unitãtii si gradului de dezvoltare a civilizatiei geto-dace înainte de cucerirea romanã si constituirea provinciei Dacia în cadrul Impe­riului roman (106 e.n.). La fel de discutatã a fost si problema existentei unor particularitãti zonale sau regionale care sã se integreze organic în marea unitate etno-culturalã geto-dacã.

Istoria lumii a inceput la gurile Dunarii, acum aproape opt milenii, in rastimpul pe care specialistii il numesc neolitic. Tot ce a fost pana la cei dintai initiati din lume, Poseidon si Kleitho, poate fi considerat preistorie, o lupta fara preget a oamenilor de a se lumina, de a descoperi, dar atit. Istoria, cu toate consecintele ei ce rasuna pana astazi pe toata planeta, aici a inceput, printr-o revolutie de aceeasi forta cu Evul Astral, caruia ii suntem contemporani. A fost cu certitudine o interventie venita din departarile cerului, fiindca numai astfel poate fi explicata trezirea Europei din somnul de gheata in care dormise, inconstienta de menirea ei pe Pamant. In fine, ceasul ei batuse.



Pentru descalcirea tainelor care inca mai inconjoara inceputurile culturii si civilizatiei europene, urmele lasate de indepartatii nostri stramosi ne stau, bogate, la dispozitie, iar arheologii le-au si intocmit deja o destul de exacta cronologie. Peleoliticul a acoperit o parte indelungata a timpurilor glaciare. Dar, cam cu 15.000- 10.000 ani i.e.n., ghetarii din Miazanoaptea Europei si din Alpi au inceput a se retrage, scotand la iveala solul si, in cateva milenii, continentul a luat aspectul pe care il are inca si acum sub cerul arctic. Dupa topirea gheturilor, a crescut si nivelul marilor, scufundand vechile tarmuri , izoland Marea Britanie si alte ostroave ale Europei, facand sa patrunda apele, uneori in profunzime, de-a lungul vailor. In vremea incalzirii, etajarea zonelor climatice a crescut: cea mediteraneana, temperata, a devenit subtropicala, cea sub-carpatica centrala a ajuns temperata s.a.m.d. Zonele ecologice s-au prefacut in acelasi ritm: savana sahariana s-a ofilit, campia eurasiatica

Adunarile din munti in zilele de sarbatoare se numesc nedei. In muntii Apuseni, acolo unde comertul se practica fluent acestea se numesc targuri insa in restul Carpatilor isi pastreaza denumirea de nedei.

Nedeile carpatice se practicau pe mai toata cununa muntilor cele mai numeroase fiind in Carpatii Meridionali apoi in nord, in tinutul Dornelor, in muntii Apuseni si in muntii Banatului adica in regiunile cu platforme netezite unde se practica pastoritul. In munti perioada de desfasurare a nedeilor este doar in timpul verii, in perioada pasunatului.