Suntem împreună de 43 de ani. Aproape o jumătate de secol. Ne-am străduit, lună de lună, să vă oferim o lectură interesantă, subiecte necunoscute, chipuri uitate, documente inedite, istoria aşa cum vă place, fără să cedăm tentaţiei de a tabloidiza istoria, fără să încercăm să vă păcălim, oferindu-vă un senzaţional ce cangrenează tot mai mult mass media de la noi.
Ne-am dorit mereu să vă putem oferi şi o revistă care să arate precum cele din Occident. Ar fi însă prea scumpă şi am recurs la această formulă a unei versiuni on-line, singura care ne permite, din punct de vedere economic, să vă oferim un Magazin istoric color.
Şi noi, cei care facem revista, şi o parte dintre dumneavoastră, cei care ne citiţi, ne-am născut în zodia cărţii tipărite. Avem plăcerea răsfoirii unei publicaţii, a foşnetului paginilor. Vremurile se schimbă însă şi nu putem să nu ţinem cont de ceea ce se întâmplă. Accesul instantaneu la internet, laptopurile, netbookurile, telefoanele mobile 3G, cu ecrane suficient de mari pentru a putea citi o pagină, e-bookurile, toate acestea determină modificarea comportamentului, inclusiv a deprinderilor de lectură. Avem 43 de ani, dar vrem să fim în pas cu vremea. În plus, de acum le va fi mult mai uşor să citească revista şi românilor din afara ţării.
Începând din această lună vă oferim deci o versiune on-line, identică cu cea printată, cel puţin pentru început, dar color, la un preţ mult mai mic. În baza abonamentului (pentru condiţiile de abonare mergeţi la secţiunea Abonamente), veţi avea acces, treptat, la întreaga colecţie a revistei Magazin istoric. În clipa de faţă găsiţi numerele din anii 1967, 1968 şi 2009. În fiecare lună vom adăuga noi numere, până când întreaga colecţie va fi disponibilă on-line. Veţi avea acces şi la numere pe care nu le-aţi putut citi până acum: un număr de probă şi unul topit de cenzură, numere tipărite în afara colecţiei şi care nu au fost disponibile la chioşcurile de ziare, cărţi tipărite de Fundaţia Culturală Magazin Istoric.
La secţiunea Evenimente vă vom anunţa toate manifestările cu caracter istoric ce ne sunt comunicate şi nouă, după producerea lor vă vom oferi detalii şi fotografii, iar cu timpul şi materiale video. Veţi avea astfel la îndemână o agendă a manifestărilor cu caracter istoric, atât de completă pe cât de prompţi vor fi organizatorii în a ne informa despre producerea lor.
Aveţi la dispoziţie şi un forum prin intermediul căruia veţi putea comunica mult mai rapid şi mai eficient atât cu redacţia, cât şi între dumneavoastră, cititorii. Vă propunem pentru început trei teme de discuţie pe forum: 1) De ce citesc Magazin istoric? 2) Care este personalitatea care a marcat cel mai profund istoria noastră şi de ce? 3) Sunteţi mulţumiţi de cunoştinţele de istorie pe care le oferă şcoala românească în clipa de faţă şi ce ar trebui făcut? Ne puteţi propune şi dumneavoastră teme de discuţie. Pe cele mai interesante le vom propune, la rândul nostru, tuturor cititorilor.